24 Octombrie 2024Sursa: IPJ ILFOV

COMUNICAT DIN 10.10.2024 POLIȚIȘTII CONTINUĂ ACȚIUNILE CU EFECTIVE SPORITE, ÎN JUDEȚUL ILFOV, PENTRU ASIGURAREA UNUI CLIMAT CORESPUNZĂTOR DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

Astăzi, 10 octombrie a.c., începând cu ora 06:00, în comuna Dărăști, polițiștii au organizat o acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În cadrul raziei, au fost angrenați peste 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și arme, explozivi și substanțe periculoase, jandarmi și protecția animalelor.

Acțiunea a urmărit prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, verificarea respectării legislației  privind deținerea animalelor și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul raziei, în comuna Dărăști , polițiștii au legitimat 137 persoane, au oprit în trafic, pentru control, 113 de autovehicule, 30 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.910 de lei, vizând încălcări ale legislației rutiere (fiind luată și măsura complementară a reținerii a 5 certificate de înmatriculare și a retragerii unui set de plăcuțe de înmatriculare).

Totodată, în cadrul activității desfășurate au fost efectuate verificări pe linia protecției animalelor, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 155/2001 și O.U.G. 55/2002, în valoare totală de 3500 de lei.

De asemenea, au fost verificate peste 12 persoane ce fac obiectul unor proceduri judiciare.

Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Ilfov.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Ilfov.