08 Decembrie 2017Sursa: IPJ ILFOV

“MICUL PIETON” – program susținut de polițiștii din Ilfov

Polițiștii ilfoveni acționează pentru siguranța rutieră a micuților din școli în baza unui program destinat elevilor din clasele primare.

 

În cursul zilei de 8 decembrie  a.c., polițiștii au purtat discuții libere cu elevii claselor 1-2 din unitatea de învățământ Radu Popescu din orașul Popesti-Leordeni, scopul fiind familiarizarea micilor pietoni cu regulile rutiere ce trebuie respectate când se deplasează în drumul spre școală și nu numai.

Polițiștii au tras un semnal de alarmă cu privire la consecințele nerespectării regulilor de circulație și în special a tranversărilor neregulamentare prin locuri nepermise sau pe culoarea roșie a semaforului.

Acțiuni de acest gen vor continua în mai multe școli din județul Ilfov.

Polițiștii au următoarele recomandări :

- Circulaţi doar pe trotuar.

- Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.

- Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni.

- Nu fugiţi pe trecerea de pietoni, opriţi-vă pe marginea acesteia şi aşteptaţi ca maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!

- Acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai pe această culoare!

ATENTIE! Daca se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, salvării sau pompierilor, NU TRAVERSAŢI, chiar daca semaforul arata culoarea verde.