ȘTIERE DE PRESĂ DIN 27.08.2024 23 DE PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACȚIUNI ECONOMICE
La data de 27 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au pus în executare 23 mandate de percheziţie domiciliară ( 8 pe raza muncipiului București, 6 pe raza Județului Ilfov 3 în județul Ialomița, 3 în judetul Giurgiu, 2 în județul Constanța și 1 în județul Prahova), 4 dintre acestea la sediile unor societăți comerciale și 19 la domiciliile unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și tăinuire.
Totodată, vor fi puse în executare mandate de aducere pentru 9 bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 67 de ani , persoanele în cauză urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Ilfov, pentru audieri.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada februarie-mai 2024, ar fi indus în eroare 18 persoane, prin utilizarea unor identități fictive sau atribuirea neadevărată a calității de reprezentanți ai unor societăți comerciale, cu privire la achiziționarea de materiale de construcții, unelte de construcții, produse chimice, etc.), pentru care ar fi emis instrumente de plată fără acoperire bancară.
Prejudiciul creat este estimat la 1.500.000 de lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Rutier, Ordine Publică, Criminalistic, luptătorii de la Acțiuni Speciale și de polițiștii din Buftea, Bragadiru și Măgurele, dar și de jandarmii din cadrul I.G.J.R.
Cercetările sunt continuate sub îndrumarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.