17 Ianuarie 2023Sursa: IPJ ILFOV

ȘTIRE DE PRESĂ DIN 17.01.2023

Având în vedere materialul apărut în presă, intitulat „Drama unei fete de 15 ani”, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov este abilitat să comunice următoarele:

În seara zilei de 30 decembrie 2022, polițiștii orașului Popești-Leordeni au fost sesizați prin plangere, de către o femeie, cu privire la faptul că, la data de 25 decembrie 2022, în jurul orei 18:00, fiica acesteia în vârstă de 14 ani, a întreținut relatii sexuale fără a fi constrânsă, la un hotel din comuna Berceni, cu un  bărbat de 34 de ani, iar după ce s-a întors de la hotel, a fost agresată fizic, fiind lovită cu palma în zona feței, de către o femeie de 36 de ani.

Polițiștii din Popești Leordeni efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor condițiilor și împrejurărilor în care s-au săvârșit faptele, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și lovire sau alte violențe, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.